Psihoterapia traumei: cum poți lucra cu experiențe care încă îți influențează viața
Cui se adresează?
Psihoterapia traumei se adresează adulților care simt că anumite experiențe din trecut continuă să le influențeze viața, relațiile sau felul în care se raportează la sine.
Poate fi utilă atunci când există:
- traumă de abandon sau neglijare, apărută în copilărie sau în relații apropiate;
- traumă relațională, generată de abuz emoțional, fizic sau sexual;
- traumă în urma unor evenimente dificile, precum accidente, pierderi sau agresiuni;
- traumă colectivă sau intergenerațională, transmisă prin experiențele familiei sau ale comunității.
Indiferent de forma pe care o ia, trauma poate influența profund felul în care o persoană se simte în corpul său, intră în relații și percepe siguranța în viața de zi cu zi.
Psihoterapia traumei oferă un spațiu sigur în care experiențele dificile din trecut pot fi înțelese și vindecate treptat.
De ce experiențele din trecut încă te pot afecta
Trauma nu este doar o amintire dureroasă din trecut.
Ea devine, adesea, o prezență tăcută și persistentă în viața de zi cu zi. Fie că se manifestă prin reacții puternice la stimuli aparent banali, prin dificultăți în relații sau printr-o stare generală de deconectare de sine, trauma are puterea de a modela profund felul în care trăim.
Atunci când o experiență a fost prea intensă sau copleșitoare pentru a fi procesată în mod natural, ea nu dispare pur și simplu. Se stochează în corp și în psihic, reactivându-se ori de câte ori contextul prezent reamintește – chiar și subtil – de pericolul sau de durerea trecută.
Trauma nu afectează doar mintea – ea se manifestă prin corp, emoții și relații.
De aceea, simpla povestire sau înțelegere rațională nu este suficientă pentru vindecare. Este nevoie de un proces terapeutic care să implice întreaga ființă: corp, emoții, relație și sens.
Psihoterapia traumei creează acel spațiu sigur și conținător unde ceea ce a rămas „nespus” sau „nesimțit pe deplin” poate fi, în sfârșit, exprimat, simțit și integrat.
În acest spațiu, trecutul încetează treptat să mai dicteze prezentul, iar persoana își poate revendica libertatea interioară.
Semne și simptome ale traumei
Cum se manifestă trauma atunci când este încă prezentă în viața ta?
Trauma nu se arată întotdeauna sub forma unor flashback-uri dramatice sau a amintirilor dureroase.
De multe ori, ea se manifestă discret, în felul în care trăim zi de zi.
Iată câteva dintre semnele prin care se poate face simțită:
Simptome cognitive și emoționale
- Dificultăți de concentrare sau confuzie mentală;
- Gânduri intruzive sau amintiri care revin neinvitate;
- Sentiment de gol interior sau lipsă de sens;
- Anxietate, frică sau panică fără un motiv clar;
- Iritabilitate sau reacții emoționale disproporționate;
- Rușine sau vinovăție persistentă;
Simptome somatice și fiziologice
- Tensiune musculară cronică, dureri fără cauză medicală clară;
- Tulburări de somn (insomnie, coșmaruri, treziri frecvente);
- Oboseală excesivă sau lipsă de energie;
- Tulburări ale apetitului (mâncat compulsiv sau lipsa poftei de mâncare);
- Stări de amorțeală sau deconectare de propriul corp;
Simptome relaționale
- Dificultăți în stabilirea sau menținerea relațiilor apropiate;
- Teamă de respingere sau abandon;
- Tendința de a evita conflictele sau, dimpotrivă, de a intra frecvent în ele;
- Sentimentul că nu poți fi „tu însuți” cu ceilalți;
- Dificultăți în a cere ajutor sau în a te baza pe cineva;
Comportamente de evitare sau de reglare dezadaptativă
- Tendința de a te izola social;
- Folosirea excesivă a muncii, internetului, alimentației sau altor comportamente pentru a amorți emoțiile;
- Auto-critică excesivă sau blocaje în a te bucura de reușite;
- Impulsivitate sau asumarea de riscuri ca formă de „evadare” din disconfortul interior;
Este important de știut că aceste simptome nu definesc cine ești!
Ele sunt semnale ale unei dureri nerezolvate, ale unor experiențe care nu au putut fi integrate la momentul respectiv.
Instrumentele de lucru în psihoterapia traumei
În funcție de nevoile fiecărui client, procesul poate include:
EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing)
O metodă validată științific pentru procesarea amintirilor traumatice. Prin mișcări oculare sau alte forme de stimulare bilaterală, EMDR ajută la „deblocarea” și reintegrarea experiențelor copleșitoare, reducând intensitatea emoțiilor asociate acestora.
Terapii expresive
(Art-terapie, lucru cu plastilina, lut, pictură terapeutică)
Pentru momentele în care suferința nu își poate găsi cuvintele, intervențiile expresive devin o cale blândă de acces către lumea interioară.
Prin modelare, culoare sau formă, clientul are ocazia să simbolizeze ceea ce simte, creând o punte între trăirea brută și conștientizare.
Acest proces creativ nu urmărește performanța artistică, ci exprimarea autentică a emoțiilor, facilitând ulterior decriptarea și integrarea mesajului simbolic împreună cu terapeutul.
Lucrul corporal
Procesul corporal este unul profund relațional, orientat spre reglarea emoțională prin prezența terapeutului.
În cadrul acestui tip de lucru, acordarea empatică și conținerea devin catalizatori ai vindecării, mai ales pentru traumele de atașament.
Ședințe individuale și de grup
În funcție de context și de resursele clientului, terapia se poate desfășura:
- Individual, pentru un ritm personalizat și o conexiune profundă cu sine;
- În grupuri mici, pentru a beneficia de dinamica relațională și de sprijinul celorlalți.
La ce să te aștepți în psihoterapia traumei
Psihoterapia traumei este un proces gradual, care se desfășoară în ritmul fiecărei persoane.
În terapie sunt importante câteva lucruri esențiale:
- respectarea ritmului natural în care fiecare persoană poate procesa experiențele dificile;
- construirea unei relații terapeutice sigure, în care emoțiile pot fi aduse în contact fără teamă;
- intervenții adaptate momentului, alternând între explorarea experiențelor dificile și resurse de stabilizare;
- nu doar reducerea simptomelor, ci și integrarea experiențelor traumatice pentru a recâștiga un sentiment de libertate interioară.
Pentru ca acest proces să funcționeze, este nevoie de implicare din ambele părți.
Terapeutul oferă cadrul, prezența și ghidajul, iar clientul aduce disponibilitatea de a rămâne în experiență și de a explora ceea ce apare.
Împreună, aceste elemente permit procesului terapeutic să meargă mai departe.
Cum te poate ajuta psihoterapia traumei
Schimbările apar treptat, pe măsură ce procesul terapeutic înaintează și experiențele dificile sunt aduse în contact și integrate.
De multe ori, primele lucruri pe care o persoană le observă sunt mici schimbări în felul în care se simte în viața de zi cu zi și în relațiile cu ceilalți.
Printre aceste schimbări se pot număra:
- reducerea anxietății, a stărilor de hiperactivare sau de disociere;
- îmbunătățirea relațiilor și creșterea capacității de a construi conexiuni autentice;
- recâștigarea încrederii în sine și a sentimentului de siguranță interioară;
- o mai mare capacitate de a fi prezent în propria viață, fără a fi dominat de experiențele trecutului.
Trauma nu definește cine ești, dar poate influența profund felul în care percepi lumea și relațiile din viața ta.
Procesul terapeutic ajută la redobândirea unui sentiment de libertate interioară și la reconectarea cu propria viață.
Programează o întâlnire
Alte servicii
Psihoterapie relațională de orientare Gestalt
Relațiile reprezintă spațiul în care ne conturăm identitatea, învățăm despre noi înșine și ne confruntăm cu cele mai profunde nevoi și vulnerabilități…
Psihoterapia traumei
Trauma nu este doar o amintire dureroasă din trecut. Ea devine, adesea, o prezență tăcută și persistentă în viața de zi cu zi…
Psihoterapia somatică
Fiecare emoție, gând sau experiență de viață lasă o amprentă în corp.
Când nu ne permitem sau nu reușim să exprimăm ceea ce trăim, corpul preia rolul de mesager al suferinței…
Consiliere pentru relații profesionale
Mergem la fiecare loc de muncă purtând cu noi o poveste tăcută, scrisă de toate relațiile de dinainte…
Psihoterapie de grup
În relațiile cu ceilalți ne-am format și tot în relații avem șansa să ne vindecăm. Psihoterapia de grup creează exact acest context…
Testimoniale
M-a ajutat mult să înțeleg care sunt atuurile mele, dar și unde trebuie să mai lucrez cu mine. De asemenea, am învățat cum să mă poziționez în fața angajatorului, într-un mod avantajos pentru mine.
Mai mult, experiența de grup a avut un impact puternic asupra mea, pentru că am descoperit noi perspective din domenii atât similare cât și foarte diferite de cel în care lucrez acum.
La primele ședințe nu știam ce pas să fac în carieră, însă după ce am terminat mi-am dat seama că: am devenit mai hotărâtă, am un plan de carieră, am cunoștințe de cum să procedez la interviuri, etc.. Normal că încă trebuie să lucrez la multe dintre informații.
Poveștile colegiilor au contribuit mult, pentru că am luat de la ei idei, planuri, experiențe. Mai mult de atât, am rezonat cu ei și sentimentele lor.
Recomand cu drag tuturor să parcurgă aceste ședințe pentru că, vă ajută să lămuriți aspecte din carieră si să creați relații de prietenie.
Postez frecvent pe Instagram, Facebook și Linkedin
Înscrie-te la Newsletter
Te invit alături de mine în comunitatea oamenilor interesați de dezvoltarea identității de sine și creșterea calității relațiilor.