Neglijența ne-a redus la tăcere. Relația ne trezește din nou simțurile.

Primii ani din viață ne scriu în corp harta felului în care vom iubi, vom simți și vom căuta apropierea.

Înainte să putem vorbi, se formează limbajul cel mai vechi al lumii: limbajul privirilor și al ritmului care se naște între două corpuri aflate în contact.

Acolo, în spațiul dintre copil și îngrijitor, apar primele acorduri ale creierului nostru emoțional.

Emisfera dreaptă: locul unde emoțiile își găsesc limbajul

Comunicarea emoțională se petrece între emisfera cerebrală dreaptă a îngrijitorului și emisfera dreaptă a copilului. 

Este un dans invizibil între două sisteme nervoase care se oglindesc și se transformă împreună.

În această oglindire, în acest schimb de trăiri, nu doar copilul se descoperă pe sine ci și îngrijitorul se transformă. Două creiere și două inimi comunică într-un singur sens și se modelează reciproc. 

În vreme ce copilul învață încrederea, adultul își rafinează abilitatea de a fi prezent și sensibil. 

Emisfera dreaptă este profund legată de corp și de inimă. Ea procesează nu doar emoția prezentă, ci și amintirile trăite prin impregnarea în corp a tuturor momentelor de siguranță sau de durere. Este izvorul pasiunii, al creativității, al imaginației, al gândirii profunde, dar și locul unde se adună toate experiențele care au fost prea dureroase pentru a fi simțite pe deplin.

Emisfera dreaptă este limbajul emoției și al gesturilor de care avem parte încă de foarte devreme, în relațiile timpurii. Când privirea adultului răspunde, când vocea lui mângâie neliniștea copilului, sistemul nervos simte acel „suntem împreună”, deci în siguranță.
Din astfel de momente înșiruite de-a lungul copilăriei se naște reglajul afectiv și felul în care corpul poate să mențină echilibru între intensitate și liniște.

Dar dacă privirea lipsește?
Dacă vocea nu are răspuns? Dacă atingerea nu sosește?

Copilul care a învățat să se descurce singur

Atunci corpul copilului încearcă să se descurce singur.

Se tensionează, se agită și se consumă. Și, neputând rămâne mult timp în acea hiperstimulare, se micșorează. 

Ori un corp micșorat este un corp care nu mai poate permite apropierea și atingerea, astfel refuză intimitatea.

Repetată destul de des, absența devine obicei de supraviețuire.
Creierul inundat de frica de apropiere se protejează și se retrage din contact, nu mai așteaptă și nu mai cere. Ceea ce ar fi trebuit să crească prin legătură, face ca dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale să fie îngrădite și bâlbâite.

Copilul crescut în absența oglindirii și a dezvoltării emoționale, trăiește la viața de adult mai mult din emisfera stângă, acea partea logică și analitică.

Va ști să explice în loc să simtă. Va putea să se gestioneze în loc să se regleze. Va gândi emoțiile, fără să le trăiască.
Și, uneori, va crede că raționalul poate înlocui intimitatea. 

Dar între cele două emisfere – dreapta, care simte, și stânga, care interpretează – ar trebui să existe o conexiune.
Unde emisfera dreaptă percepe, simte și trăiește corporal realitatea, emisfera stângă pune simțirea în cuvinte și o organizează în noi înțelesuri. Când comunicarea dintre ele este fluidă, omul poate simți și înțelege în același timp. 

Emoția are expresie, iar gândul are profunzime.

Când însă această conexiune este întreruptă, simțirea rămâne fără limbaj, iar limbajul fără emoție.

Refacerea legăturii acolo unde neglijența a rupt-o

Neglijența timpurie produce această ruptură în lumea interioară care scindează mintea între „ce simt” și „ce pot spune”. 

Astfel, aceste părți din noi se separă și ajung să nu se mai cunoască.
Vindecarea înseamnă în primul rând a recunoaște aceste părți și a crea un dialog între ele pentru a reface conexiunea celor două emisfere.

Pentru a fi vindecat, ceea ce nu a fost simțit cere, în timp, să fie trăit cu toate simțurile.

Emoțiile au nevoie să primească un loc în corp și totodată să le atribuim cuvintele potrivite ca să refacem întreaga țesătură a poveștii. 

În terapie, reînvățarea începe prin prezența terapeutului. Rolul terapeutului este să ofere înțelegere dar și o stare prin care poate avea loc conectarea celor două emisfere drepte. 

Cuvintele alină, dar întâlnirea este cea care vindecă.

Clientul vorbește uneori cu mintea, alteori cu corpul. 

Terapeutul ascultă nu doar cu urechile, ci cu întreaga ființă. Prin limbajul corpului său el transmite sistemului nervos al celuilalt mesajul: „Poți fi în contact cu mine și, în același timp, în siguranță.”

Aceasta poate deveni o nouă experiență corectivă. 

Prin intermediul relației terapeutice, clientul dezvoltă o reglare relațională care se întâmplă în prezent și care rescrie totodată trecutul. Relația sigură cu terapeutul devine o alternativă la vechile reflexe de deconectare.

Când clientul poate rămâne în fața propriei trăiri fără să se piardă, emisfera dreaptă prinde din nou viață. Senzațiile, emoțiile și înțelesurile se leagă într-o claritate nouă, acea stare în care omul simte limpede, chiar dacă nu poate încă pune în cuvinte.

Pentru că, în cele din urmă, cuvintele alină, dar întâlnirea este cea care vindecă.

Astfel se reia ritmul și capacitatea de a fi în lume fără teamă.

Sursă imagine: Freepik